Cea mai rapida masina Bugatti Veyron

Astazi eram sa ma murdaresc de vopseaua unui Mertan foarte fancy trancy. Si deci, prin urmare , m-am gandit sa vad la ce masina aspira lumea...

Nikon Coolpix - o alegere foarte buna

Sa presupunem ca vrem un aparat digital . Nu foarte scump , nici foarte ieftin , ci foarte bun. Excludem D-SLR , si ajungem in cautarea unui aparat foto digital compact , si filtram ca pret intre 500 si 1000 RON iar ca si marca eu am ales Nikon (pentru ca merit :P).

This is default featured slide 3 title

Go to Blogger edit html and find these sentences.Now replace these sentences with your own descriptions.

This is default featured slide 4 title

Go to Blogger edit html and find these sentences.Now replace these sentences with your own descriptions.

This is default featured slide 5 title

Go to Blogger edit html and find these sentences.Now replace these sentences with your own descriptions.

30 noiembrie 2008

YouTube trece pe widescreen


YouTube a introdus de curand un nou player in format widescreen. Width-ul paginii s-a marit desigur, trecand la 960 pixeli. Per ansamblu, putem considera miscarea YouTube drept un upgrade din moment ce clipurile pot fi acum vizionate intr-un mod theater-like. 


Iata cum arata acum un clip pe YouTube:








29 noiembrie 2008

Pârtiile din Azuga, singurele funcţionale în acest weekend



VALEA PRAHOVEI. Turiştii iubitori de sporturi hibernale se vor putea bucura în acest weekend doar de pârtiile din Azuga. Cele din Sinaia şi Buşteni ar putea fi deschise săptămâna viitoare. „Pe pârtia Cazacu din Azuga se poate schia deja, la Sorica mai durează. Tunurile de zăpadă au funcţionat toată săptămâna, însă pârtia Sorica, fiind mult mai lungă, durează mai mult până va fi înzăpezită total”, a spus primarul din Azuga, Adrian Purcaru. Acesta a precizat că telegondola funcţionează la capacitate maximă, iar o călătorie dus întors costă 18 lei. La Sinaia, nu se va putea schia pe niciuna din cele 7 pârtii existente, la fel şi pe pârtia Kalinderu din Buşteni. „Dacă vor fi temperaturi negative, cred că peste o săptămână se va putea schia la Buşteni” a precizat administratorul pârtiei din Buşteni, Ion Vasilescu.


Sursa: ATAC-ONLINE 

Azi e ziua Sfântului Andrei


SĂRBĂTOARE. Sfântul Apostol Andrei, cel care a botezat primii creştini pe teritoriul ţării noastre, fiind considerat patronul spiritual al României, se sărbătoreşte mâine. 


Originar din Betsaida, înainte de a fi Apostol al Domnului, Sfântul Apostol era ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Cel puţin 30.000 de pelerini din toată ţara sunt aşteptaţi mâine la Mănăstirea Peştera Sfântului Andrei, de lângă localitatea constănţeană Ion Corvin. Aproximativ 600.000 de români îşi serbează mâine onomastica, la noi cele mai frecvente nume sunt fiind Andreea (254.656 de persoane) şi Andra - la femei, şi Andrei (274.363) şi Andras - la bărbaţi. 

Prin intermediul acestui articol preluat de la Infoportal urez tuturor celor care poarta numele Sf. Andrei multa sanatate, fericire si 6 numere la loto.
 

Mergem sau nu mergem la vot?

   Pentru prima dată după ’89, românii sunt chemaţi la urne să-şi aleagă prin vot uninominal reprezentanţii în Parlament pentru următorii patru ani. Un Parlament nou, pentru care Guvernul a "investit" 50 de milioane de euro.


Românii îşi vor vota pentru prima dată parlamentarii în sistem uninominal. Adică vor pune ştampila pe numele unui singur candidat, nu pe o listă de partid. Asta dacă vreunul dintre candidaţi i-a convins. Dacă nu, au la îndemână, tot în premieră, “votul alb”. Adică pot lăsa buletinul neştampilat, fără însă ca acest vot să intre cumva în economia distribuirii mandatelor. Jurnalul Naţional vă prezintă tabloul acestor alegeri, începând cu deschiderea urnelor şi terminând cu atribuirea mandatelor. 

Din această dimineaţă, campania electorală este încheiată, ceea ce înseamnă că orice formă de propagandă electorală este interzisă. Duminică dimineaţă se deschid urnele pentru a fi votaţi în sistem uninominal cei 315 deputaţi şi 137 de senatori. Numărul deputaţilor va putea fi suplimentat cu maximum 18, mandate care vor fi atribuite organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale.
Dacă vreţi să votaţi, trebuie să staţi pe-acasă în ziua scrutinului, pentru că nu veţi fi primit la urne decât la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea în care aveţi domiciliul sau reşedinţa. Personalul misiunilor diplomatice şi al oficiilor consulare vor vota la secţia de votare constituită pe lângă misiunea diplomatică sau oficiul consular la care îşi desfăşoară activitatea. Nici membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare, nici persoanele însărcinate cu menţinerea ordinii nu sunt privilegiate. Vor putea vota la secţia la care îşi desfăşoară activitatea, pe liste suplimentare, doar dacă domiciliază pe raza acelui colegiu uninominal. Doar candidaţii pot vota la oricare dintre secţiile de votare din cadrul colegiului uninominal în care candidează.
CINE VOTEAZĂ PRIMII
Dacă lucraţi sau locuiţi în străinătate, veţi putea vota la una dintre secţiile de votare din acea ţară, dacă dovediţi că aveţi acolo domiciliul sau reşedinţa. În spaţiul Uniunii Europene, românii vor putea vota cu buletin de identitate şi un document emis de ţara de reşedinţă, care să ateste reşedinţa, sau cu paşaport. În afara spaţiului UE, românii nu vor putea vota decât cu paşaport. Primii care vor vota sunt românii din Noua Zeelandă, la secţia deschisă la Wellington, la ora 7:00, ora locală, respectiv sâmbătă, ora 21:00, ora României. În Noua Zeelandă, urnele se vor închide la ora 11:00, ora României. Ultimele birouri de vot vor fi deschise la Los Angeles şi San Francisco, duminică, la ora 17:00, ora României, urnele fiind închise luni, ora 7:00.
DOAR CU BULETINUL 
În ţară, urnele se deschid la ora 7:00 şi se închid la ora 21:00. La secţia de votare căreia îi aparţineţi trebuie să mergeţi numai cu buletinul, în nici un caz având doar cartea de alegător. Deşi Legea uninominalului prevede exercitarea dreptului de vot pe baza actului de identitate şi a cărţii de alegător, Guvernul nu a stabilit modelul cărţii, aşa cum era obligat de lege. Din contră, Guvernul hotărând printr-o ordonanţă de urgenţă că aceste documente vor putea fi utilizate începând cu alegerile parlamentare din anul 2012. Atenţie, întrucât există obligativitatea de a vota în colegiul de domiciliu, listele suplimentare nu vor fi înfiinţare decât pentru cei care au fost omişi din listele permanente şi dovedesc cu buletinul că locuiesc în acel colegiu.
Alegătorii vor primi buletine de vot imprimate cu patrulatere în care sunt înscrise denumirea partidului sau sintagma “candidat independent”, semnul electoral şi numele candidatului. Ştampila cu inscripţia “VOTAT” trebuie aplicată în interiorul patrulaterului în care este înscris numele candidatului pe care vrea să îl voteze. Dacă alegătorul a aplicat greşit ştampila, dar nu a apucat să introducă votul în urnă, i se poate elibera o singură dată un alt buletin. Pentru prima dată se vor contabiliza separat voturile albe, adică buletinele pe care nu a fost votat nici un candidat.
FRAUDĂ DOVEDITĂ, VOT REPETAT
Dacă într-un colegiu electoral se produc fraude, Biroul Electoral Central poate decide repetarea alegerilor în acel colegiu, în urma unei cereri făcute de unul dintre competitorii electorali. Cererea trebuie însoţită neapărat de dovezi, lipsa probelor atrăgând respingerea ei. Dacă este admisă cererea, alegerile se repetă în cel mult zece zile. Orice decizie de anulare a alegerilor într-un colegiu uninominal pentru fraudă electorală va întârzia cu cel puţin o săptămână anunţarea rezultatelor definitive ale alegerilor parlamentare. Asta pentru că va stopa întregul proces de repartizare şi atribuire a mandatelor. Lipsa rezultatelor alegerilor dintr-un colegiu va face imposibilă calcularea pragului electoral la nivel naţional şi deci nu vor putea fi stabilite partidele care au depăşit acest prag şi care astfel au dreptul să primească mandate pentru candidaţii lor.
REZULTATE DUPĂ 4 DECEMBRIE
Dacă nu apar cazuri de fraudă, în urma cărora va fi nevoie repetarea scrutinului, atunci primele informaţii despre rezultatul votului vor veni la data de 4 decembrie. “Dacă pragul electoral îl stabilim undeva, după data de 4 decembrie, după aceea, în funcţie de schimbul de informaţii care se face între birourile electorale, ajungem şi la acest pas în care putem anunţa şi numele celor care au obţinut efectiv mandate”, a declarat purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleţ. “Va fi o chestiune de zile”, a adăugat Muhuleţ, citat de Mediafax, precizând că o asemenea estimare este valabilă dacă nu vor exista fraude şi nu vor fi repetate alegerile în anumite secţii de votare.

Mita electorală pedepsită

În secţiile de votare este interzis orice act de propagandă pentru sau împotriva unui candidat, partid sau alianţă înscrisă în alegeri. De asemenea, membrii birourilor electorale nu au voie să poarte ecusoane, insigne sau alte însemne de propagandă electorală. Potrivit legislaţiei electorale, sunt infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoarea împiedicarea prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de vot, înscrierea în lista electorală permanentă a unor persoane care nu au dreptul la acest lucru şi violarea secretului votului. Cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani se pedepsesc darea şi primirea de mită electorală. De asemenea, sunt infracţiuni fapta de a vota fără a avea drept de vot ori a vota de două sau mai multe ori. Pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 5 ani. În plus, cu 48 de ore înainte de ziua votării este interzisă prezentarea de sondaje de opinie. În ziua scrutinului este interzisă prezentarea sondajelor realizate la ieşirea de la urne, înainte de încheierea votării.

Alegeri de 50 de milioane de euro

Organizarea alegerilor costă statul român 231,4 milioane de lei, aproximativ 50 de milioane de euro. Suma alocată de Guvern a fost majorată de două ori până acum, la capitolul cheltuieli de personal. Ultima majorare a fost făcută săptămâna trecută, cu 40 milioane de lei, echivalent a 10,4 milioa-ne de euro. Suma aferentă organizării alegerilor a fost estimată iniţial, în luna august, la 100 milioane de lei, dar a fost majorată în luna octombrie cu 24,2 milioane de lei, la 124,2 milioane de lei, pentru costuri de personal şi active nefinanciare. Costurile pentru bunuri şi servicii au fost menţinute la nivelul aprobat în luna august, 67,4 milioane de lei.

Au fost:30.000 de poliţişti mobilizaţi!

Peste 50.000 de reprezentanţi ai forţelor de ordine sunt mobilizaţi duminică, în ziua alegerilor parlamentare, pentru paza a peste 16.000 de secţii de votare, a BEC şi a birourilor electorale judeţene, precum şi pentru paza buletinelor de vot şi a celorlalte materiale necesare procesului de vot. Astfel, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative (MIRA) a mobilizat, pentru alegerile de la 30 noiembrie, 52.700 de angajaţi, din care 30.000 de poliţişti, 12.000 de jandarmi, 4.700 de poliţişti de frontieră, la care se adaugă 5.400 de lucrători ai inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, precum şi 600 de persoane din serviciile aflate în subordinea prefecţilor. Aceste efective au fost suplimentate cu 1.100 de studenţi din cadrul Academiei de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” şi din şcolile Poliţiei, Poliţiei de Frontieră şi Jandarmeriei. Jandarmii vor fi prezenţi la Biroul Electoral Central (BEC), la 24 de circumscripţii electorale, la 13 birouri electorale judeţene, nouă birouri electorale municipale şi 3.703 secţii de votare din ţară, dintre care 500 din Capitală.
  • Mara Răducanu

Două praguri electorale şi o loterie a mandatelor

Legea votului uninominal introduce în premieră două praguri electorale. Prima variantă de prag este cea de 5%. Intră în Parlament doar partidele care obţin 5% din voturile la nivel naţional. Pentru alianţe se adaugă 3% pentru al doilea membru al alianţei şi câte 2% pentru următorii. Cel de-al doilea prag se referă la numărul de colegii în care câştigă candidaţii unui partid. Astfel, pot intra în Parlament şi partidele care au şase candidaţi plasaţi pe primul loc în colegii pentru Camera Deputaţilor şi trei candidaţi plasaţi pe primul loc în colegii pentru Senat, chiar dacă la nivel naţional nu obţin 5% din voturi.
MAI MULT PROPORŢIONAL DECĂT UNINOMINAL
După ce Biroul Electoral Central stabileşte ce partide au întrunit pragul electoral, se distribuie mandatele. Legea uninominalului este destul de controversată în privinţa acestei proceduri, pentru că generează o anomalie. Candidaţi care nu au obţinut jumătate plus unu din voturile colegiului în care candidează, dar se plasează pe primul loc ca număr de voturi pot rata intrarea în Parlament, şi asta din cauza principiului proporţionalităţii după care se atribuie mandatele la nivel naţional. În prima fază, îşi adjudecă fotoliile parlamentare cei care au obţinut 50% plus unu din voturi în colegiile lor. A doua etapă a distribuirii mandatelor, şi probabil cea mai consistentă, este cea la nivel naţional, care se face în funcţie de scorul fiecărui partid.
CUM SE ATRIBUIE MANDATELE
Practic, Biroul Electoral Central stabileşte, în funcţie de numărul de voturi pe care l-a obţinut un partid, numărul de mandate la care are dreptul, în fiecare judeţ, partidul respectiv. Candidaţii din fiecare judeţ sunt ordonaţi pe o listă în funcţie de numărul de voturi obţinute, iar mandatele se atribuie în ordine descrescătoare, până la epuizarea mandatelor de un partid. În această situaţie, un candidat aflat, spre exemplu, pe locul cinci ca număr absolut de voturi poate rata intrarea în Parlament dacă partidul său şi-a epuizat, până la el, mandatele. În schimb, va intra în Parlament un candidat cu mai puţine voturi, de la alt partid, a cărui formaţiune mai are mandate disponibile.
COLEGII MICI, COLEGII MARI
O altă anomalie este cea legată de delimitarea colegiilor. Iniţial, legea prevedea ca diferenţa dintre cel mai mare colegiu şi cel mai mic dintr-o circumscripţie să fie de 30%, în numărul de locuitori. Asta le-ar fi acordat candidaţilor şanse egale. Guvernul a modificat legea, eliminând obligativitatea acestei marje şi au apărut colegii între care diferenţa este şi de 100%. Evident că într-un colegiu mic e mai simplu să obţii 50% plus unu din voturi. În schimb, în faza de redistribuire, candidaţii din colegiile mici se vor plasa la coada ierarhiei. Spre exemplu, în Capitală, cel mai mic colegiu pentru Senat are 83.667 de locuitori, iar cel mai mare – 200.353 de locuitori. Pentru Camera Deputaţilor, cel mai mare colegiu are 108.880 de locuitori, iar cel mai mic fiind Colegiul nr. 2, cu 38.688 de alegători.

Vremea... de alegeri

Temperaturile din ultima vreme nu prea au îmbiat lumea să iasă din casă. Avem o veste bună: valorile încep să crească uşor. Dacă ieri şi azi am avut minime de –5°C, la noapte ele nu vor coborî sub valoarea de –2°C, iar maximele de mâine devin chiar îmbucurătoare: 15°C. Dacă în Transilvania, Banat, Crişana şi în Maramureş se vor înregistra ploi, restul regiunilor ţării au parte doar de cer variabil şi înnorat la orele dimineţii. Vântul va bătea slab, având intensificări doar pe alocuri, când va sufla până la moderat. De alegeri, în Bucureşti vom avea parte de un cer temporar noros şi de ceaţă la orele dimineţii. Vântul va sufla slab, iar temperaturile cu care ne-am obişnuit până acum devin mai blânde, ajungând la o maximă de 9°C.

Tineri la vot

La alegerile parlamentare de duminică, 1.381.389 de tineri care au împlinit 18 ani vor vota pentru prima dată. Pentru aceştia nu numai faptul că votează este o premieră, dar şi faptul că îşi vor alege parlamentarii în sistem uninominal. Eliminarea votului pe liste suplimentare nu-i va împiedica pe tinerii care au împlinit 18 ani după 1 septembrie şi nu au fost prinşi în listele electorale permanente să-i exercite dreptul la vot.
Potrivit Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 97/2008, “alegătorii care fac dovada cu actul de identitate că domiciliază în zona arondată secţiei de votare respective şi au fost omişi din copia de pe lista electorală permanentă pot vota la aceea secţie de votare doar pe baza cărţii de alegător şi a actului de identitate, fiind înscrişi în lista electorală suplimentară”. Condiţia: să stea acasă dacă vor să voteze.

Trenuri suplimentare

Pentru a face faţă afluxului de călători de zilele acestea, CFR a suplimentat numărul de trenuri către Iaşi, Braşov, Bacău şi Mărăşeşti. De asemenea, CFR Călători a suplimentat cu 80 de vagoane trenurile existente în circulaţie. “Situaţia din aceste zile de la casele de bilete din Gara de Nord s-a datorat faptului că tinerii între 18 şi 25 de ani beneficiază de bilete gratuite cu ocazia alegerilor. Astfel, am suplimentat trenurile pe patru rute: Bucureşti – Iaşi, Bucureşti – Bacău, Bucureşti – Braşov şi Bucureşti – Mărăşeşti şi retur”, a declarat Alexandru Noapteş, directorul CFR Călători. Eliberarea biletelor gratuite către orice destinaţie din ţară, oferite de autorităţi tinerilor, au făcut ca gările să devină neîncăpătoare.
O parte din înghesuiala de la casele de bilete se datorează faptului că mulţi tineri şi-au achiziţionat bilete contra cost, iar acum îşi vor banii înapoi, astfel încât să meargă acasă gratis. De asemenea, probleme sunt şi din cauza sistemului de eliberare a biletelor, care se face manual şi nu electronic. “Biletele sunt eliberate manual, de casiere, deoarece trebuie trecute datele din buletin. Astfel, durata de eliberare a unui bilet este de 4 minute faţă de 30 de secunde cât durează eliberarea electronică”, a explicat Noapteş. În noaptea de joi spre vineri s-a petrecut şi un incident, când un student nemulţumit de orele petrecute la rând pentru obţinerea biletului gratuit a scos un spray paralizant şi a început să-l golească chiar în faţa caselor de bilete către oameni. “Firma de pază din incinta gării a intervenit imediat şi a eliberat incinta”, a explicat Noapteş.
  • Elena Stan

“Dacă pragul electoral îl stabilim undeva, după data de 4 decembrie, după aceea, în funcţie de schimbul de informaţii care se face între birourile 
electorale, ajungem şi la acest pas în care putem anunţa şi numele celor care au obţinut efectiv mandate”

Marian Muhuleţ, purtător de cuvânt BEC
Pentru lista completa pe colegii ale candidatilor faceti click aici 
Sursa: Infoportal

28 noiembrie 2008

Calculatorul poate dăuna vederii

  

Deşi lucratul la calculator pare o activitate interesantă, acest lucru poate avea şi urmări neplăcute. Din păcate utilizarea excesivă a calculatorului poate cauza probleme mari vederii. Primele simptome ale ochilor afectaţi de monitor sunt: slăbirea vederii, ochi roşii, usturime, senzaţia de ochi uscat, clipiri frecvente. Pentru a te feri de efectele nocive ale calculatorului trebuie să respecţi următoarele reguli:
- Distanţa faţă de monitor trebuie să fie de 50-60 cm
- Nu trebuie să ţii monitorul îndreptat spre sursa de lumină
- După o oră de stat în faţa calculatorului trebuie să faci o pauză de 10 minute
- În timpul liber încearcă să te detaşezi de calculator
- Curăţă periodic monitorul. Praful care se depune în timp poate îngreuna vederii şi oboseşte ochiul.

Sursa: Atac Online

27 noiembrie 2008

Need for Speed Undercover

Ultima versiune a celebrului joc de maşini Need For Speed a apărut în sfârşit şi în versiunea destinată Pc-ului. Ultima versiune se numeşte Need For Speed Undercover şi poate fi cumpărată din magazine. Acest nou joc are o grafică uimitoare şi o multitudine de maşini noi performante. Spre deosebire de celelalte versiuni, Undercover este mult mai realist (trafic destul de încărcat, urmăriri ca în filme). O altă parte bună a acestui joc este posibilitatea de distrugere a maşinii, lucru care face jocul mult mai realist decât versiunile precedente. Pentru a juca acest joc va trebui să ai un calculator destul de performant (placă video bunicică şi 1 gb memorie Ram), dar merită să faci un upgrade dacă eşti pasionat de jocurile de acest gen.  Puteti downloada Need For Speed Undercover dand click aici


Articol redactat de Dinu Stoian 

Viata de caine....



   Cainele unei doctorite chirurg din Marea Britanie este, in mod indiscutabil, cel mai rasfatat dulau al planetei, informeaza “Daily Mail”. Si asta dupa ce stapana sa i-a facut cadou o cusca de 300.000 de euro, cu aer conditionat, plasma de 130 de centimetri si sistem robotizat de servire a mancarii.
Cainele rasa Marele Danez are la dispozitie in cusca o saltea din lana, paturi cu senzori care se incalzesc atunci cand isi simt stapanul, o piscina de relaxare cu jacuzzi si o plasma unde poate urmari la discretie programe pentru catei.
La toate acestea se adauga un sistem audio in valoare de aproape 170.000 de euro si unul de siguranta care scaneaza retina cainelui si nu permite accesul strainilor in cusca. Apa este filtrata printr-un sistem complex de distributie, iar mancarea e servita la temperatura indicata si la ora exacta printr-un sistem robotizat.
Toata locuinta este monitorizata cu ajutorul camerelor de supraveghere care sunt conectate la Internet. Palatul pentru catel a fost instalat pe proprietatea de 550 de acri din cadrul centrului rezidential Lower Mill Estate, din Costwolds Water Park si este perfect functional. De altfel, stapana dulaului se gandeste ca, atunci cand Marele Danez is i va gasi jumatatea la care viseaza de mult timp, sa construiasca si un dormitor conjugal.
Cusca-palat este compusa din:
-doua dormitoare si o camera de zi,
-sistem automatizat de servire a mancarii si apei,
-boluri care se spala singure dupa servirea mesei,
-sistem automatizat de servire a mancarii si apei,
-boluri care se spala singure dupa servirea mesei,
-televizor cu plasma de 130 cm pe care ruleaza numai programe pentru catei,
-camere de supraveghere, care monitorizeaza cusca nonstop.
-intrare automatizata catre locuinta stapanei,
-piscina de relaxare, prevazuta cu un sistem de reglare a temperaturii si filtrare a apei,
-terasa cu jucarii si trepte pentru mentinerea conditiei fizice,
-dispozitiv de scanare a retinei,
-saltele de odihna pentru zi din lana de oaie si cu senzor de reglare termica. Sunt prevazute cu un mic lift, care ridica dulaul in pozitie de veghe, zona acoperita pentru telecomanda tv adaptata.

Ma intreb... oare cainele asta are si operatie estetica? =))

Pamantul, amenintat de o mie de asteroizi



Expertii spatiali cer luarea unor masuri speciale, dupa ce au ajuns la concluzia ca aproximativ 1.000 de asteroizi masivi trec prin apropierea Pamantului cu regularitate, fapt care ar putea cauza o catastrofa globala in orice moment.

Vreo 6.000 de obiecte cosmice circula in jurul planetei noastre au anuntat expertii in domeniu, citati de site-ul Breibart, consultat de ziare.com.

Raportul "Amenintarea Asteroizilor: Un apel pentru un raspuns Global" a fost facut public in cadrul conferintei Asociatiei
Exploratorilor Spatiali, de la Viena. In document ca aproape 1.000 dintre acesti asteroizi au un diametru de 150 de kilometri sau mai mult, ceea ce inseamna ca pot cauza pagube importante asupra suprafetei Pamantului. Printre acestea se numara incendiile, tsunami-urile sau foametea. Aceasta organizatie are 320 de membri din 34 de tari si toti au fost in spatiu.

Cercetarea, raspandirea informatiilor si un sistem de aparare sunt masurile care trebuie luate ca un raspuns global asupra acestei probleme. Acest raport va fi analizat de comitetul Uniunii Europene in 2009.

România, a doua gazdă de hackeri din lume

   Conform unui studiu al companiei Symantec, ţara noastră a găzduit 13% din serverele ilicite din lume
Într-un an, din carduri au fost furate 7 miliarde de dolari
România ocupă locul doi în lume în ceea ce priveşte numărul serverelor utilizate pentru activităţi infracţionale în perioada 1 iulie 2007 – 30 iunie 2008. Astfel, conform unui studiu făcut de compania Symantec, ţara noastră a găzduit în perioada menţionată 13% din serverele ilicite, pe primul loc situându-se Statele Unite ale Americii (SUA), unde au fost înregistrate 41% din totalul serverelor de acest tip.
Diferenţa procentuală dintre serverele ilicite identificate în România şi SUA nici nu e mare, având în vedere că, la noi,  doar 2,25 milioane de persoane folosesc internetul, adică mai puţin de 10% din totalul locuitorilor, în timp ce în SUA internetul este folosit de 75 de milioane de americani, adică aproximativ 25% din populaţie. Chiar şi aşa, autorii studiului arată că dintre toate ţările Europei, în România, activitatea infracţională prin intermediul internetului a depăşit cu mult aşteptările. Germania se plasează pe locul trei, cu 11% din serverele ilicite identificate, urmată de Regatul Unit, cu 11%, şi Canada, cu 6%.
Informaţiile despre carduri şi conturi bancare, atracţii în economia subterană
Valoarea totală a bunurilor scoase la vânzare în economia subterană a fost de 276 de milioane de dolari, iar cele mai multe anunţuri de vânzare înregistrate, în proporţie de 31%, au fost cele de comercializare a informaţiilor cu privire la cărţile de credit. Această categorie a fost şi cea mai solicitată. Preţul informaţiilor varia de la zece cenţi la 25 de dolari pentru un card, în timp ce suma medie de pe carduri era de 4.000 de euro. Valoarea totală estimată a cardurilor care au fost golite este de şapte miliarde de dolari.
„Popularitatea datelor despre cărţile de credit se datorează uşurinţei cu care pot fi obţinute şi utiliza. Acestea pot fi folosite pentru tranzacţiile online, situaţie în care atât comercianţii, cât şi emitentul cardurilor respective au dificultăţi în a identifica tranzacţiile frauduloase”, a declarat Gabriel Tomescu, directorul reprezentanţei din România a Symantec.
A doua categorie de informaţii comercializate este cea referitoare la conturile bancare, care se vând cu preţuri între zece şi 1.000 de dolari, iar balanţa medie a acestora este de 40.000 de dolari. Popularitatea pentru astfel de informaţii se datorează şi faptului că un cont bancar poate fi golit complet în mai puţin de 15 minute. Valoarea totală a conturilor piratate este estimată la 1,7 miliarde de dolari.   (A.G.)
13% din serverele utilizate pentru activităţi infracţionale din întreaga lume se află în România

Studiul a fost realizat in STATELE UNITE ALE AMERICII si publicat de catre ziarul Gandul 

Crezi ca stii sa joci tenis de masa???

Oricat de bun ai fi la tenis de masa, sa nu spui niciodata ca esti un expert. Maiestrul Bruce Lee ne da o lectie excelenta, aratandu-ne intr-un antrenament ce inseamna manuirea nunchuck-ului. Clipul a fost inclus intr-o reclama Nokia la telefonul N96.



15 noiembrie 2008

Google Earth oferă călătorii în Roma antică

Google Earth depăşeşte perspectiva oferită de sateliţi pentru a crea o imagine a Romei antice. „Ancient Rome 3-D” oferă o simulare 3D a oraşului antic, din perioada în care se afla în culmea gloriei.

 
   Noul layer pentru serviciul de la Google le permite turiştilor care vor să călătorească virtual în timp, să zboare în jurul oraşului şi să dea zoom, pentru a explora structurile antice, aşa cum arătau la acea vreme, inclusiv Coloseumul, Forumul şi Circus Maximus. Ferestre de tip pop-up oferă informaţii istorice despre monumente, scrise de experţi.
Acesta este primul oraş antic încorporat în Google Earth şi a fost dezvoltat în colaborare cu cercetătorii de la University of California, din Los Angeles, şi University of Virginia.
Grafica se bazează pe Plastico di Roma Antica, un model care a fost creat de arhitectul italian Italo Gismondi şi pe care l-a finalizat cu trei ani înainte să moară, în 1974. (Modelul poate fi văzut la Museo della Civilta Romana.)
 
Digitalizarea proiectului a început în 1977 şi a durat 10 ani pentru a fi finalizată. Apoi a fost nevoie de o echipă de 15 persoane care au lucrat aproape un an pentru a transfera proiectul pe internet. Şi se pare că au reuşit.
„Ceea ce mă fascinează cel mai mult la acest proiect este acurateţea detaliilor în privinţa modelelor tridimensionale. Este o experienţă extraordinară să poţi admira monumentele, străzile şi clădirile Romei antice, cu ajutorul unei camere virtuale care te lasă să intri şi să vezi toate detaliile arhitectonice”, a spus Gianni Alemanno, primarul Romei, într-un post pe un blog de pe site-ul Google.
În condiţiile în care interesul publicului în privinţa Romei antice a explodat, în mare parte datorită unor filme precum Gladiatorul şi a unor emisiuni de televiziune cum este Roma, de pe postul HBO, Google promovează noul produs ca pe o unealtă educaţională şi i-a invitat pe profesori să realizeze planuri de lecţie inovoatoare, care să se folosească de noua funcţie.
În altă ordine de ide, Google a anunţat de curând că, după lansările recente în Franţa, Spania şi Italia, serviciul Street View este disponibil acum în şase ţări. Totodată, camerele Street View au fost postate în Noua Zeelandă

Sursa: CNET News

11 noiembrie 2008

Alarmă pentru fetele care umblă singure noaptea

   Femeile sunt de numeroase ori victime ale agresiunilor, chiar şi ziua, dar mai ales noaptea, atunci când au proasta inspiraţie să umble singure pe stradă îmbrăcate provocator. Cum autoapărarea nu este la îndemâna tuturor, foarte puţine fiind capabile să facă faţă fizic unui individ pus pe hărţuire, mai rămâne fuga, încercarea de a purta o conversaţie diplomatică sau... strigătul de ajutor.

 
Alarma impotriva agresorilor de femei
   În acest sens, în ideea că un sunet cât mai strident şi mai puternic atrage cu siguranţă privirile, a apărut alarma care imită ţipătul unei femei cu plămâni şi corzi vocale foarte puternice – aparatul debitează nu mai puţin de 130 dB. Avantajul de a deţine un astfel de gadget este şi acela că, în unele situaţii, gura femeii este acoperită şi nu mai poate striga. Dar, dacă are mâinile libere, poate trage cuiul de siguranţă şi declanşa alarma. Cu toate acestea, în demonstraţia video de mai jos, lumea nu prea s-a deranjat să vadă ce se întâmplă. Acestea sunt însă vremurile în care trăim... nimănui nu prea îi mai pasă de nimeni şi nimic.

Gadgetul se gaseste de vânzare în magazinele Marks & Spencer din Marea Britanie, puţin probabil să fie vazut în România, însă nu imposibil. Preţul său este de 19,50 lire sterline (aproximativ 100 RON).
Sursa: Guardian

Englezii vor să atingă 1.700 km/h pe sol

   Pentru cei care n-au urmărit încercările de a bate recordul mondial de viteză pe sol, trebuie spus că în 1970 s-a atins 1001,67 km/h. De atunci, doar de două ori această cifră a fost depăşită, ţinând cont că din 1898 până în 1970 sau înregistrat peste 60 de răsturnări de situaţie. Recordul actual aparţine britanicului Andy Green care, în 1997, în deşertul Black Rock din Statele Unite, a atins 1233,704 km/h sau 766 ml/h. ThrustSSC, vehiculul cu care a fost doborât recordul anterior de 1019, 47 km/h, poate fi cu uşurinţă considerat un avion fără aripi. Două turbine Rolls-Royce cu afterburner pun în mişcare 10,5 tone, consumul de combustubil ajungând la 5.500 l/100 km. ThrustSSC a fost de asemenea primul vehicul de la sol care a depăşit viteza sunetului.

 
ThrustSSC - actualul deţinător al recordului cu 1.233 km/h
   Ministrul britanic al ştiinţei a declarat de curând că s-a iniţiat proiectul Bloodhound care urmează să creeze un vehicul propulsat de o rachetă care să atingă aproape 1700 km/h. Maşina-avion va fi dotată cu un motor cu reacţie care o va duce până la viteza de 450 km/h. De acolo va intra în funcţiune un motor experimental de rachetă care ar trebui să propulseze Bloodhound până la 1690 km/h. Pilotul va trebui să suporte o forţă de acceleraţie de 2,5 g. Această valoare nu este problematică nici chiar pentru o persoană obişnuită, care poate suporta 3-5 g fără să-şi piardă cunoştinţa, cu atât mai puţin pentru Andy Green care a fost pilot de avion de vânătoare. Nu a fost încă stabilită o dată când va avea loc încercarea de-a depăşi pragul psihologic de 1.000 de mile pe oră.
                                                                                                                        
Bloodhound SSC ar putea doborâ recordul de viteză pe sol