11 noiembrie 2008

Alarmă pentru fetele care umblă singure noaptea

   Femeile sunt de numeroase ori victime ale agresiunilor, chiar şi ziua, dar mai ales noaptea, atunci când au proasta inspiraţie să umble singure pe stradă îmbrăcate provocator. Cum autoapărarea nu este la îndemâna tuturor, foarte puţine fiind capabile să facă faţă fizic unui individ pus pe hărţuire, mai rămâne fuga, încercarea de a purta o conversaţie diplomatică sau... strigătul de ajutor.

 
Alarma impotriva agresorilor de femei
   În acest sens, în ideea că un sunet cât mai strident şi mai puternic atrage cu siguranţă privirile, a apărut alarma care imită ţipătul unei femei cu plămâni şi corzi vocale foarte puternice – aparatul debitează nu mai puţin de 130 dB. Avantajul de a deţine un astfel de gadget este şi acela că, în unele situaţii, gura femeii este acoperită şi nu mai poate striga. Dar, dacă are mâinile libere, poate trage cuiul de siguranţă şi declanşa alarma. Cu toate acestea, în demonstraţia video de mai jos, lumea nu prea s-a deranjat să vadă ce se întâmplă. Acestea sunt însă vremurile în care trăim... nimănui nu prea îi mai pasă de nimeni şi nimic.

Gadgetul se gaseste de vânzare în magazinele Marks & Spencer din Marea Britanie, puţin probabil să fie vazut în România, însă nu imposibil. Preţul său este de 19,50 lire sterline (aproximativ 100 RON).
Sursa: Guardian

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Comenteaza daca te tine